7500, iar despre tine

The story, pe scurt: Anul trecut scriam asta, asemăntor unui copil micut, blegut, dar care voia și el în excursie cu cei mari: https://leliagrigore.wordpress.com/2016/07/17/7500.

Pentru cei care nu aleagă și nu au nici cea mai vagă idee despre acest concurs: 7500 e un concurs de alergare montană, dificil, care presupune, la secțiunea hobby, parcurgerea unei distanțe de 45 km în 14 ore împreună cu un coechipier (e un concurs de echipă). Practic, la hobby, se urcă de două ori la Vârful Omu parcurgând două trasee diferite.

Anul acesta voi fi la start, împreună cu Iulian, în #BucuriaAlergăriiTeam, căuia îi mulțumesc, încă o dată, pentru încredere.  Deși de anul trecut și până acum am mai alergat câteva concursuri  (de departe, cel mai dificil fiind Retezat Sky Race), tot nu aș putea spune că aș avea experiență în alergarea montană.

De fapt, numai formularea în sine mă face să râd.

Cert este că în ceea ce privește 7500 a existat și există dorința de a-l alerga/merge/parcurge. Îmi doresc mult să îl terminăm cu bine și să reușim să ne încadrăm în timpii intermediari. Îmi doresc medalia și mi-o doresc întreagă 🙂

Am început pregătirea pentru 7500 Marathon cu o urcare de la Gura Diham la Cabana la Prepeleac, Cabana Mălăiești, Cabana Diham, acum câteava săptămâni.

Duminică am mers/alergat pe alocuri iar pe o una dintre secțiunile de traseu La Pestera -Cabana Omu. Poze, mai jos.

 

Advertisements

Două de “prima dată” 

Nu stiu care ar trebui sa fie titlul acestei postari, care se refera in mare parte la experienta Retezat Sky Race.

Si nici nu prea stiu cu ce anume sa incep, asa ca o sa incep cu esenta: a fost prima cursa la care nu am trecut linia de finish si a fost prima cursa la care mi -a fost, in sensul cel mai profund al cuvantului, frica.

Povestea cursei ar fi cam aceasta: prima parte a cursei a fost fascinanta, au fost multe provocari, au fost multe momente in care m-am oprit si m-am minunat de cat de frumos e muntele ( si inca ma mai minunez rememorand).

Am aflat ca pot merge pe creasta muntelui, am aflat ca pot escalada laterala muntelui vazand golul de langa. M -am descurcat binisor, nu m-am oprit, nu mi -a fost frica de inaltime si m-am descurcat bine cu teama rationala, ce vine din constientizarea pericolului.

Am reusit sa fac timpii intermediari, am coborat binisor, mai m-a durut putin genunchiul, dar, per ansamblu, m-am simtit foarte bine si m-am bucurat de cursa.

Dupa cabana Buta am decis, desi am avut o oarecare indoiala, sa urc pe Custura. Am aflat ca vremea e acceptabila, se poate urca si am pornit usurel in alergare.

Am avut o portiune de urcare prin padure si apoi am iesit in zona de gol alpin (cred a asa se numeste), o zona de urcare catre varf fara vegetatie, cu relief exlusiv pietros.

Vantul batea tare si initial am crezut ca ploua, insa era grindina. O grinda care, in combinatie cu vantul, te lovea aproape dureros. Nu stiu cand s-a intetit, dar imi amintesc ca efectiv nu mai vedeam bine si simteam ca ma destabilizez din cauza vantului.

Mi se parea ca in jur e doar ceata si hau, iar la un moment dat am realizat ca am inceput sa tremur. Sa tremur bine, as putea spune (ulterior, am aflat ca si buzele erau in trend – un movaliu-vinetiu corespunzator).

Am ramas putin in spatele grupului cu care alergasem si am sesizat ca eram singura, intre un imens de pietre ude, cu vant puternic si gheata venind din toate partile.

Mi -a fost teama, de fapt, ce teama, mi-a fost fricaaaaa. Frica, de -a dreptul. M-am ghemuit pentru a ma adaposti langa pietre, dar senzatia era ca nu am unde sa ma ascund.

Stiam ca mai am cativa alergatori in spate, insa era clar ca nu puteam tipa si nici nu vedeam bine, din cauza grindinei. Celor din fata le-am facut la un moment dat cu mana, in incercarea de a le spune sa se opreasca si sa ma astepte, insa nu cred ca m-au vazut sau ca aveau cum sa ma vada.

Ghemuita langa pietre, am vazut 2 alergatori venind spre mine. M-am ridicat si le-am spus ca nu mai plec de langa ei. Si asa s-au pricopsit cu mine pe capul lor, iar prezenta mea nu era chiar cea mai agreabila atunci. Cu toate astea, desi situatia era una de criza, au avut grija si de alta persoana, in afara de cea proprie, fara sa ma cunoasca. Se spune ca pe munte nu lasi pe nimeni in spate, iar acum am vazut ce insemana asta 🙂

Ulterior, a venit Salvamontul, ne-a adunat pe toti cei care ne aflam in drum spre varf si am coborat impreuna spre Cabana Buta, luptandu -ne cu vantul si grindina pana am ajuns in zona cu vegetatie.

Tare mult le multumesc alergatorilor ce m-au recuperat de acolo, Stefan si Adrian pe numele lor,  celor din grupul cu care am coborat, Salvamontului (ne -au dat paturi si ceai la cabana Buta) si Jandarmeriei montane.

A fost prima cursa la care nu am trecut linia de finish, tare ciudat sentiment..dar mi -am promis ca o voi trece anul viitor.

Pana atunci, Retezatul ramane in memorie ca primul munte pe a carui creasta am alergat, dar si ca muntele care mi-a aratat ce aproape suntem cateodata de cer, la propriu si la figurat.

Evident, thanks #bucuriaalergariisuperteam, fara voi nu ar fi fost vreodata alergare la inaltime :). Iulian, multumim pentru aripi. Imi pare rau ca v-am creat emotii; de fapt, e tare placut sentimentul de a stii ca jos te asteapta echipa ta, mai ales atunci cand ai trait senzatia ca nu mai ajungi teafar pana acolo.

hai afară la zăpada !

Parcă nu prea-ți vine să ieși din casă, e așa placută căldura…dar dacă-ți faci curaj și te îmbraci puțin mai gros ( a se citi nu foarte gros , așa cum mulți au tendința de a o face), alergarea pe/ prin  zăpadă e magică.

Albul din jur, aerul curat, scârțâitul de sub adidași 🙂 🙂

Sfat : nu vă îmbracați prea gros pentru că vă veți mișca tare greu și veți transpira. Sunt absolut necesare mănușile și ceva care să vă protejeze capul și urechile. Eu prefer o bentiță lată de schi, tocmai pentru că îmi acoperă foarte bine urechile.

Sunt utile și niște șosete ceva mai lungi, pentru că altfel vă vor îngheța gleznele și , bineînțeles , nisțte colanți mai groși ( la o temperatură de -7 grade am purtat 2 perechi, pe cei de vară și deasupra pe cei groși).

Niște adidași impermeabili ( și dacă se poate, de trail, anti-alunecare) sunt necesari.

În alergare, te încălzești imediat și nu simți frigul. Esențial e să nu te oprești, pentru că, fiind transpirat, îngheți de- a binelea.

Hai afară la zăpada !! 15895725_1303462363043897_3264874822837747665_o.jpg

Un 2016 alergător – în imagini

In februarie 2016, i-am cunoscut pe ei: Iulian si Bucuria alergarii.

Primele alergări împreună:

  • Primul concurs, prima medalie, primul cross :  10K UNIQA Family RUN -București – 3 aprilie 2016 . primele emoții de concurs, prima îmbulzeală de la start, prima senzație de ușoară dezorientare și de negăsire a ritmului propriu. Am realizat că tot ce contează e să te bucuri de alergare. Prima linie de finish – senzația, neprețuită :). P.s. Momentul în care mi- a intrat drogul curselor în vene :))

  • Semimaratonul Bucuriei, Urlați, 21 Mai 2016, primul semimaraton, prima alergare cu diferență de nivel si prima alergare cu tricourile Bucuria alergării :). Grupul a crescut simțitor, am fost niște albăstrei foarte frumoși. Am fost tare mândră că fac parte din grup, cea mai veselă gașcă participantă. Îmi amintesc că în timpul cursei  a fost atât de cald pe dealurile din Urlați,  încât mi s-a părut că niciodată nu mi-a fost atât de sete :). La jumătatea cursei , am avut senzația că nu o să o termin, mi se părea imposibil să mai alerg încă o dată cei 10 km. Dar când i-am auzit pe ai mei încuranjundu-mă cu putere (mă așteptau la linia de finish pentru că la jumătate reluam traseul), nu am putut renunța. La finalul cursei m-au încurajat și aplaudat și m-au condus la linia de finish în alergare. Nu pot descrie în cuvinte sentimentul.

P.s. Mă certasem cu d-nul sef de trib , din cauza imprimarii tricourilor :)) Cu toate că nu prea vorbeam, m-a condus la linia de finish.

  • Ultra-Maratonul 100forChildren, București – Valea Plopului, 04 Iunie 2016 – proba de ștafetă- 20 X 5. De departe, cea mai emoționantă cursă. Prima cursă în care am fost fundraiser  ( fiecare concurent are pagină pentru donații).  Iulian a alergat proba de ultramaraton – 100 km- iar echipa de ștafetă l-a însoțit pe tot parcursul traseului. Cursa a fost atât de minunată și atmosfera a fost atât de specială,  încât am avut senzația că pot alerga  nelimitat.  Să ai lângă tine un om care alearga 100 km- asta da inspirație. Copiii de la Valea Plopului ne-au așteptat cu un foc de tabară și ne-au invitat la masă. Au participat alergatori din întreaga țară. Acum, când scriu postarea și rememorez cursa, am lacrimi în ochi. Asta spune tot.

În special pentru acestă cursă, mulțumesc Iulian , mulțumesc echipă: Cristi, Iuliana, Loredana, Andrei.

  • Maraton DHL – Stafeta Carpaților, 19 Iunie 2016- proba de semimaraton. Primul semimaraton montan .  Frumos taaaaare pe zonele de coborâre – senzația minunată de zbor. Primul masaj :)).

  • AFI Summer Run – Ploiești, 25 Iunie 2016 – 6 km – prima cursă oficială acasă – în Ploiești.
  • OnTopOfTheWorldRun – Sinaia – Cota 2000, 30 Iulie 2016- 11 km. Am scris într-o postare anterioară despre cursa asta, a fost o palmuta bine-meritata. Nu am fost în formă, nu eram pregătită pentru o cursă cu o așa diferență de nivel și corect ar fi fost să renunț în secunda în care am realizat că mi-e foarte greu să alerg. O cursă pe care am făcut-o în proporție de 97 % cu Iulian , căruia i-am „mancat ficații” și căruia vreau să îi mulțumesc mult pentru răbdare. Prima cursă la finalul căreia am realizat că aș fi dovedit mai mult curaj dacă aș fi avut puterea să renunt, decat am dovedit continuând cursa. Prima cursa la care m-am rătăcit și am făcut în plus aprox un km :).

  • Gorun Trail – Cursa lungă 30 km – Mercheașa , Brașov, 03 Septembrie 2016. Prima cursă de 30 km, cel mai frumos traseu din toate de până acum. O oraganizare excelentă. Cele mai mari dureri de gleznă, prima alergare cu lacrimi și strâns din dinți. La finish, uiți tot, ramane doar bucuria.Mai ales când știi că urmează surpiza pregătită șefului de trib, Iulian, a cărui zi de naștere era și care a alegat exact vârsta : 36 de ani. Paaarty după cursă, într-o cabană superbă.  A doua zi , plimbare pe dealurile din Mercheașa și o curtă baie în lacul de smarald.

  • Semimaraton Plopeni, 24 Septembrie 2016- semimaraton. Primul podium, multă bucurie. Să fugi, când îți auzi numele la festivitatea de premiere, de pe masa de masaj desculță și cu adidașii în mână pentru că nu te așteptai să iei vreo medalie , e ceva ..!! Mulțumesc pentru alergare, Monica .

  • Maratonul Montan Rafael, proba de maraton, Codlea, Brașov, 22 Octombrie 2016- primul maraton, primul maraton montan :). O zona superbă. O alergare grea, lungă ( a se adauga câtiva km în plus, rezultați în urma unei mici rătăciri). Momente în timpul cursei în care te gândești de ce naiba faci asta. Momente când ai senzația că nu se mai termină.Multee momente când alergi, simțindu-te atât de viu și liber. Bucuria de a știi că la finish te așteapta prietenii. Ziua de dupa, cand uiti tot greul si te intrebi când e următorul 🙂 .
  • Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc, București, 1 Decembrie 2016 – proba de semimaraton. Am sărbătorit 1 decembrie într-un mod vesel, printre steaguri , zâmbete și oameni voioși, veniți din toată țara. Am alergat cu Iulian toată cursa, nu am forțat, a fost o alergare oarecum relaxantă. Dup cursă – sărmăluțe și vin fiert.

 

Acesta a fost primul meu an de alergare. Am trăit emoții fantastice și multă bucurie. Au fost și momente în care a durut glezna, au fost și momente când am simțit că nu m-am antrenat suficient si normal, au fost momente când mi-am dorit sa fi alergat mai bine. Dar cel mai important e că datorita alergarii am simțit că sunt vie, liberă, puternică, neînfricată. Am simțit că pot face cam orice, am simțit de multe ori în timpul curselor că zbor. La fel de important, v-am cunoscut pe voi, Iulian și Bucuria alergării și m-am simțit ca într-o familie. Am evoluat împreună, am mers împreună la curse, ne-am încurajat, ne-am susținut reciproc, ne-am inspirat reciproc, ne-am distrat. Vă mulțumesc, bucuroșilor, pentru acest an minunat, sunteți fantastici !

Iulian, știu că am mai spus dar o să continui să zic asta probabil ori de câte ori va fi un moment ca acesta , de bilanț : îți mulțumesc pentru că ne-ai adunat pe toți la un loc, ne-ai inspirat să alergăm cu bucurie și să ne autodepășim. Iti mulțumesc mult că ai împărtășit cu noi #bucuriaalergării. Esti un om exceptional si ai un suflet imens ! 

Să avem cu toții un An nou cu multe alergări cu bucurie, să ne păstrăm entuziasmul de anul acesta și să rămânem o gașcă la fel de veselă !!

 

 

 

Campania Bucuria alergarii – Bucuria cititului

​Cu ocazia Sarbatorilor, Asociatia Start Now ( din care fac parte , impreuna cu colegii mei, Iulian si Sorin ) deruleaza campania #bucuria alergatului- #bucuria cititului.

Asemanator alergatului , cititul schimba vieti , e o cale spre introspectie si autocunoastere si sadeste dorinta de evolutie.

De aceea , ne – am gandit ca a oferi unor copii , de Craciun, o biblioteca, inseamna un dar aparte , o cale deschisa spre a vrea mereu mai mult..

Scopul campaniei e simplu : strangerea de carti pentru biblioteca Scolii cu clase I – VIII Poienarii Apostoli – Prahova .

Campania se va derula pana pe 18 decembrie , iar bilanțul primei săptămâni din campanie este de 221 volume donate :).

Cine vrea să doneze o carte, sau mai multe, o poate face venind sâmbăta la ora 09.00 la Sala Sportului Olimpia la #BucuriaAlergării. 

Totodată, începând de astăzi, pot fi donate cărți și la Cafeneaua Art Cafe, Str Mihai Bravu, nr 2 – Ploiești, până pe data de 18 Decembrie.

Felicitari , Iulian , pentru initiativa  ! 

 Va multumesc tuturor celor care ati donat , precum si celor care o veti face zilele urmatoare ! 

De 1 Decembrie 

Romanul nu isi prea manifesta patriotismul si, dupa parerea mea, nici nu – l prea simte.

Il “apuca” patrimotismul atunci cand se simte lezat de vreo lozinca a minoritatilor sau la vreun meci (prost) al nationalei.

Din fericire , mai simte cateodata zvacniri ale patriotismului cand isi vede sportivii pe podiumuri. 

Romanilor le place 1 Decembrie. Dar nu neaparat pentru ca e zi nationala, ci , in primul rand , pentru ca e zi nelucratoare, prilej de lenevit/ petrecut.

Eu as vedea ziua asta altfel, as vedea – o sarbatorita la nivelul fiecarei comunitati, mici sau mari. Si aici nu ma refer la clasicele depuneri de coroane si la nelipsitele cozi, presarate cu scandal, la ciolanul si fasolea oferite de autoritati.

De ziua nationala, toata lumea ar trebui sa fie intr- o stare de sarbatoare, care, in prezent , lipseste cu desavarsire.

Ma intreb cate produse tematice se cumpara de Halloween si cate de 1 Decembrie? Imprumutam sarbatori , pentru ca ni se par interesante.

Ar fi bine sa imprumutam si spiritul unei zile nationale , pentru ca americanii isi pun steagul peste tot, de la arborarea lui pe casa sau pe balcon pana la imprimarea lui pe toto ce se poate , de la haine pana la obiecte de uz casnic.

Ce o sa fac eu anul asta de 1 Decembrie ? 

Pai o sa incerc sa sarbatoresc Ziua Nationala , cu bucurie , intr- o comunitate vesela.

Cu zambete , voie buna si steaguri.

Voi alerga in parcul ” A.I.Cuza” la Maratonul Reinregirii Neamului, bininteles , cu o parte din gasca Bucuria Alergarii ( in prima poza , colegul nostru, Doru, la editia 2015)

M- a incantat spiritul acestui maraton si da , mi se pare un mod foarte potrivit de a sarbatori 1 Decembrie.

Pentru toti cei care ar spune ca doar niste nebuni alerga de ziua nationala , las pozele de mai jos sa vorbeasca de la sine. Parca oamenii sunt mai veseli si stagurile sunt fluturate cu mai multa veselie decat la inghionteala de la carnati.

Fara suparare 🙂

De ce sunt alergătorii (si) bloggeri :) 

Citisem mai demult o gluma referitoare la “cazul exceptional”  al unui alergator care a alergat  un maraton si nu a postat nimic pe blog  :)).

Am in lista facebook destul de multe persoane care alearga.  Multi dintre ei au si blog.

Recunosc, m-am intrebat eu insami de ce atat de multi dintre cei care alearga simt nevoia de a scrie despre asta.

Raspunsul e simplu.

Le place ce fac, sunt bucurosi cu ceea ce fac, sunt mandri ca alearga si vor sa spuna tuturor celorlalti asta. Si nu , nu e nimic rau in a-ti impartasi bucuria.

Probabil ca multi dintre noi batem campii pe blogurile noastre , probabil ca habar nu avem, de fapt , despre alergare.

Poate ca unii dintre noi avem senzatia ca le stim deja pe toate in materie de alergat  si trecem, mult prea rapid, la stadiul de sfaturi pentru ceilalti.

Pe de alta parte, e tare frumos sa participi la o cursa, sa -ti placa la nebunie (si aici zic de Gorun Trail), iar apoi sa observi , citind postarile altor participanti, ca au simtit atmosfera la fel ca tine. Cu alte cuvinte , ma bucur ca au blog.

Noi scriem pentru ca ne place alergarea. Si pentru ca ne place atat de mult si ni se pare atat de minunata , incat simtim nevoia de a impartasi si cu ceilalti aceasta experienta.

Blogurile , facebook-ul , toate au ajutat la popularizarea alergatului.

De exemplu , oameni care au vazut pagina creata pe facebook de Iulian ( Serban Iulian – Bucuria alergarii) si postarile sale au venit sa alerge cu noi , fara sa ne cunoasca.

Iar unii dintre ei au recunoscut sincer ca nu au mai alergat de la orele de sport din liceu.

Daca prin postarile de pe facebook sau  de pe blog voi reusi sa determin o singura persoana sa alerge, as fi extrem de fericita.

Daca am alerga si nu am spune / scrie nimic despre asta , ar fi, poate , o forma de egoism. E ca si cum ai descoperi un tort imens de ciocolata si l-ai manca singur.

Daca spui si altora ca e bun, e posibil sa vina sa manance alaturi de tine.

Asta inseamma , zic eu , ca a scrie despre cat de minunat e alergatul implica mult mai putin ego si individualism decat a nu spune nimic despre asta.

Sa scriem , asadar 🙂 

Gorun Trail- 3 septembrie 2016

Gorun Trail – 3 septembrie 2016-sat Mercheasa, comuna Homorod,  judetul Brasov.

Prima alergare de 30 km, cel mai frumos traseu pe care am alergat pana acum .

Din multe motive, ma bucur ca primii mei 30 i-am alergat aici.

Zona absolut minunată, ma bucur ca am avut ocazia sa vad bucatica asta de Romanie.

Organizarea a fost perfecta, oameni primitori, incurajari pe tot parcursul cursei, veselie, voie buna, puncte de hidratare si alimentare mai mult decat suficiente, traseu foarte bine marcat, bulz party dupa cursa, o medalie deosebita.

Nimic din incrancenarea specifica unei intreceri, mi s-a parut a fi cea mai relaxanta atmosfera dintre toate cursele  la care am participat.

O alergare cu urcari si coborari, dar fara diferente mari de nivel. Mult verde, pajisti, stane, liniste, aer curat, destul de mult soare, suficiente zone in care puteai alerga mentinandu-ti un ritm constant al respiratiei.

Pentru ca traseul a fost minunat, nu am simtit cum a trecut timpul ( cu toate ca am alergat mai bine de 3 ore).

Dupa km 21, m-au durut articulatiile ( le-am fortat pe coborari plus lipsa de antrenament plus lipsa de adidasi de trail). Dupa 21 ,  bucuria a fost intrecuta in procente de hotarare, recunosc. Sentimentul trecerii liniei de finish , ca la reclamele mastercard, nepretuit.

Am fost cu ai mei, #bucuriaalergarii ( si cu noile noastre tricouri). Gasca a fost mai numeroasă ca niciodata, iar pentru unii dintre ei a fost prima alergare oficiala.Sentimentul de echipa  e unic si sunt foarte , foarte mandra de ei!

A fost ziua domnului sef de trib bucuros, Iulian Serban. A alergat 30 plus 6 , exact cat implinea.

L-am asteptat la finish cu totii sa-i uram „La multi ani”.

A fost o surpriza mica raportat la #bucuria maaaaareeeee pe care i-o datoram, in mare parte. Inca o data, LA MULTI ANI  fericiti, Iulian si tot in alergare sa iti serbezi si ziua de 100 de ani !

#Bucuriaalergarii a avut si un reprezentant pe podium, Bogdan Doicila 🙂  Felicitari Bogdan, la cat mai multe podiumuri !

 

Felicitari organizatorilor, multumim pentru tot!

A fost cea mai bine organizata cursa ( raportat la si la resurse, evident ) dintre toate dintre cele la care am participat.

Prima editie a Gorun Trail a iesit extraordinar si abia le asteptam pe celelalte!

 

 

 

 

 

 

 

Și jap, o palmă!

O palmă bine meritată.

În acest weekend am participat la cursa OnTopOfTheWorldRun, desfășurată la Sinaia.

Traseul:  12.5 km si o diferenta de nivel de 1235 m,  Aleea Pelesului-Sinaia și Vf. Furnica -cota 2000 ,  predominant pe macadam si pe poteci.

Nu as ști să spun exact de ce m-am înscris. Doi dintre prietenii mei de la Bucuria alergării  se înscriseseră de ceva vreme și, auzindu-i povestind despre cursa, mi-am dorit sa merg și eu.  Mi-era  și dor de munte. Mi-am imaginat ca porțiunile de alergare vor fi asemănătoare celor de la Semimaratonul DHL, iar pe cele  abrupte mă voi descurca cu urcarea.

Traseul e greu, dar nu asta face obiectul postării. Nici nu sunt în măsura, la acest  moment, să apreciez asupra dificultății lui.

Ideea e alta și e tare simplă: NU aveam ce căuta la această cursă, raportat la gradul de pregătire, lipsa mea de experiența în alergări montane și lista elementelor obiective care ar fi trebuit sa ma facă conștinentă de faptul că nu era cazul să mă înscriu poate continua.

Însă m-am înscris. Cursa mi-a dovedit ( evident !!) că nu eram pregătită. Prima reacție a fost una de dezamăgire. Eram dezamagită de mine și am reacționat tare ciudat la asta.

Ulterior, am reflectat asupra stării și asupra cursei și am înteles că era cazul să primesc un astfel de duș rece.

Oricât de tare ți-ai dori să alergi sau să participi la o cursă, trebuie să-ți evaluezi , la rece, starea fizică, gradul de pregătire și experiența. Și cel mai important, cred că nu trebuie să te bazezi doar pe faptul că îți dorești să alergi cursa și să speri că organismul tău se va subordona dorinței.

Una e să vrei, alta e să poți. Dorința și bucuria de a alerga sunt extrem de importante, dar nici pe departe suficiente.

Cea mai importante concluzii : în alergare, trebuie să fii corect și cinstit față de tine și față de organismul tău. Să nu fii arogant și sa-ți imaginezi că îl vei putea forța să facă mai mult decât poate, doar pentru că îți dorești.

Trebuie să fii cinstit și corect față de cei care s-au pregătit pentru o astfel de alergare montană, poate chiar ani de zile. Din respect pentru ei și pentru efortul lor, nu trebuie să te înscrii la o cursă pentru care nu ești pregătit. Ideea că ai putea duce o cursă , fără pregătirea necesară, le aruncă în derizoriu efortul celor care au muncit pentru asta.

Dacă vrei să faci sport, orice sport, trebuie să renunți la mândrie și să recunoști, față de tine, față de ceilalți, că ai o zi proastă. Li se întâmpla tututor sportivilor din lumea asta și nu e un motiv de dezamagire sau rușine. Trebuie să poți spune : azi nu pot. Și să te oprești.

Acest blog se numește blog de avocat alergător.

Nu sunt alergător. Până la a merita titlul de alergător mai este tare mult (nu știu  dacă îl voi merita vreodată, iar scopul meu nu e acesta ).

Sunt doar un om căruia îi place să alerge și care o sa alerge mult timp de acum încolo.